New Releases

Travesti este un studiu de caz despre un copil hermafrodit, dar şi o explorare a întunecatei sexualităţi adolescentine. Mai presus de orice, însă, acest mic roman, care m-a obsedat şi m-a chinuit mai mult decât orice altă carte a mea, e anabasis-ul meu, drumul meu ascuns şi întortochiat către centrul adânc îngropat al fiinţei mele. Travesti este şi portalul către Orbitor. Trilogia mea n-ar fi putut exista fără exerciţiul de sinceritate aproape sinucigaşă de aici. Nu e uşor să afli cine eşti, nici să te priveşti în ochi după ce ai aflat.

Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să crezi». «Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării. De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem.

"America de peste pogrom e un roman aflat într-un echilibru instabil între burlesc și gravitate, dar de o forță indiscutabilă." — Libération

Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile.

Prima carte din trilogia Sânge satanic. Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână.

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru.

Înainte să adorm, ne-am sărutat de "Noapte bună", iar eu i-am zis lui Cati: "Va trebui să trec pe la copii mâine, după ce văd care e treaba cu munca de acasă". "Desigur, ai văzut ce dulci sunt! Poate îi aduci la o plimbare pe aici.", a spus ea. Și s-a așezat cu ca­pul pe pieptul meu. O mângâiam pe păr încet, deja moțăia, iar eu mă gândeam ce situație complicată, să fii divorțat cu copii, să ai altă femeie și să mai fie și pandemie.

Sunt Corina Ozon, cea care a disecat sufletul și mințile amanților și ți i-a pus pe tavă. Cea care a încercat, cu asumarea tuturor riscurilor, să te învețe să nu judeci, să nu fii prefăcut și să accepți să fii fericit.

Nu îmi e frică de moarte. Ştiu că într-o zi va suna telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tata, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca şi mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi aşa, ci altfel, ştiu de pe acum că nimic nu e întîmplător şi prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecţiile mele, crucile mele de dus. Mă ştiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepţional de vie.

În cele şapte povestiri cuprinse în acest volum, scrise toate la persoana întîi, Anna Gavalda aduce un elogiu celor care au puterea să-şi înfrunte vulnerabilităţile şi să-şi recunoască slăbiciunile. Povestirile ilustrează cît de important este să treci peste rănile trecutului şi să-ţi deschizi inima spre iubire, prietenie, iertare şi familie.

Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune o morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.

Nu vreau să adorm, o să stau treaz ca să o pot iubi conștient. Cine iubește nu doarme. Nu trebuie să adorm. Trebuie să fac cumva să opresc timpul ăsta, să-l încetinesc puțin, cîteva minute în plus, cîteva secunde. Știu, știu că e copilăresc să îmi doresc asta, și totuși, de ce nu pot opri senzația că e ultima oară cînd o simt așa, abandonată în brațele mele, liniștită, moale, caldă, a mea? Ce e cu sentimentul ăsta straniu de pierdere, de ce simt că nefericirea, concretă și sfîșietoare, e la doar o noapte distanță?

Scriitoarea Corina Ozon pătrunde adânc în subconştientul uman şi scoate la iveală ceea ce noi nu vrem să recunoaştem: «Eşti captiv într-o lume sigură, în care sentimentele se aşază în straturi, până formează perna pe care dormi (…) Până la urmă, important este ca măcar să încerci să intri în vis, oricât de târziu ai crede că este (…) Fericirea este un act de curaj»."

Paradox este alcătuirea Corinei. Blondă doar la păr, cu înfăţişare candidă de statuetă de Tanagra, greu de crezut că poate fi atât de spurcată la limbă şi oţeţită la fiere. Reporter par excelance, Corina are psihologia la vârful degetelor cu care tastează şi un umor dulce amar de numa numa. Şi mai are ea ceva fainisim. Nu suportă ipocrizia. Mircea şi Cati există în fiecare. Suntem noi, cei care măcar odată în viaţă am fost sinceri cu noi înşine şi cu ispita şi am călcat strâmb. Iar dacă unii s-au ţinut virtuoşi, tot au păcătuit în amantlâcul cu gândul.

Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă "Nu!", să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos.

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește "un trup de o mie de kilograme", plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință.

Roman psihologic, empatic și bine dozat la nivelul emoției, desfășurat în același decor mitic și în același timp cât se poate de realist al unui orășel din Nord, Tot înainte este o mărturie puternică despre monstruozitatea comunismului românesc, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine.

Am mers la un magazin cu articole pentru spionat din Shinjuku ca sa-mi cumpar cateva obiecte care aveau sa-mi fie necesare. Ceea ce oferea magazinul de vanzare aproape ca te speria: videocamere și microfoane mici cat gamalia de ac. Arme taser și spray-uri cu gaz paralizant. Freze diamantate și șperacle. Toate se puteau cumpara, desigur "exclusiv in scopuri educaționale". Eu m-am mulțumit cu un baston tactic ASP in stil Serviciul Secret – o chestie fioroasa ...

Afacerea asasinatelor are propria-i atractie gravitationala si daca te apropii prea mult, sau daca ramai prea mult in preajma ei, nu te vei elibera niciodata.